duminică, 6 septembrie 2015

Scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

Stimate Domnule Președinte,

Numele meu este Darie Ducan, sunt un tânăr scriitor român. Am 27 de ani. Am absolvit Facultatea de Litere la București, apoi mi-am continuat studiile filologice și literare la Paris. Am scris mai bine de 20 de cărți de poezie, dramaturgie și eseu. Sunt, începând de la 19 ani, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

După acest preambul sec și strict informativ, doresc să vă aduc în vedere mai multe obsesii care mă ocupă în ultimul timp. Stimate domnule Iohannis, în 2009, când aveau loc discuții publice care vehiculau numele dumneavoastră pentru funcția de premier al României, am crezut și am sperat într-un nume de suflu nou. Am plecat din România în 2012 pentru a reîncepe niște studii care la București îmi păruseră inutile și mai ales pe fondul disperării și lipsei de perspectivă în România. Nu am plecat cu gândul de a părăsi cultura română nicio clipă, ci, din contră, pentru a o sluji.

În momentul în care ați fost desemnat candidat pentru funcția de președinte al României, v-am acordat încrederea meu cu o speranță vinovată, poate, de preaplin. Păreați omul salvator, păreați Carol Davila al spitalului care era România. (Și care încă este.) Personal, am stat 9 ore în picioare, la ambasada României de la Paris, ca să vă votez. În ploaie, frig și suportând niște umilințe greu de descris din partea ambasadei și a sistemului ei de dominion și feudă. V-am votat. Și nu am făcut doar atât. Am participat cu bună știință la, o spun realist, propaganda în folosul simbolului pe care părea că îl reprezentați. Micile mele reportaje de la fața locului au fost intens distribuite pe facebook de sute de oameni, acoperind o plajă semnificativă de cititori în acele zile critice. Am crezut în dumneavoastră ca într-o legitimare pe care poporul acesta o face, când e lucid, chiar contra sa, contra inerției sale istorice în care trăim de la Ceaușescu încoace. Sunt un liberal ca fundament cu profunde credințe de stânga. Și am făcut un efort personal pentru a credita un om care să pună echilibrul în lucruri și, paradoxal, să facă ceea ce așa-zisa stângă a momentului nu e în stare să facă. Așa am crezut atunci.

Toate aceste texte de front, să le zic așa, au fost incluse într-o carte numită Pentru o artă imunitară. Probabil e absolut obligatoriu să ratezi în politică pentru a te desăvârși în cultură. După aceste momente, am așteptat să vă văd la lucru și am sperat într-o schimbare. Nu mi-au plăcut, în tot acest timp, numeroase reacții ale dumneavostră, limbajul de lemn, atitudinea moale și decorativă. Păreați, între toate instituțiile statului, ultima stare de agregare a apei. Am încercat să vă scriu pe pagina facebook (brava redută a manipulării eficace) însă comentariile mele, deși decente, au fost cenzurate. Trecuseră cele 9 ore de stat la coadă, când era util orice vot. Trecuseră alegerile. Puteam, desigur, să fiu tratat ca orice plevușcă naturală, ca orice cobai. Nu sunt singurul. Ați făcut-o și cu alții. Tot ce nu ne mai poate servi, e basculat în cenzură. Probabil acesta e principiul de aplicare pe care doriți să îl impuneți opiniei publice din România. L-ați pus în aplicare (într-un fel de frondă inversă) și în cazul “Legii nr. 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.“ Am citit stupefiat reacțiile din presă referitoare la aceasta. În parte, cu dezinformările de rigoare. Văd în gestul dumneavostră unul de afiliere, cum am și zis, un - nu mă feresc să o spun - complex al neamțului, fapt cu care pătați funcția pe care o ocupați. Tocmai ce părea să fie depășirea unui complex, devine astăzi punerea în aplicare a altuia. Ați personalizat o funcție publică într-un mod în care nu era cazul, prin generalizare. V-ați vulnerabilizat pentru o afiliere care, deși exclud acest tip de negoț, măcar dacă ar aduce oarece profit, de stil ploieștean. Mi-e teamă că nu aduce nimic, ci ați făcut-o gratuit, cu seninătatea dumneavostră care din potențial inteligentă a devenit sumbru simplistă.

Președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul pentru aceleași tribune de politruci pentru care și dumneavostră condamnați acum mișcarea legionară, fără nuanțe și echivoc. Înțelegeți, vă rog, că orice credință politică are eroi, după cum are și criminali. Legionarii au făcut crime abominabile, l-au ucis pe Iorga, au făcut lucruri care nu se pot ierta, dar sunt, printre ei, oameni care au avut măsura bună a valorii acestui neam și cultura specificității sale în universalitate. Comuniștii, de asemenea, au făcut crime. Dar pedepsiți crimele, nu faptele colaterale. Mi-e teamă că ați ars o etapă, prin gestul dumneavostră, care vă apropie de tendințe dictatoriale ( nu doar simpliste, ci și inconștiente) mai mult decât orice: ați interzis din principiu principii care, între timp, nu mai aparțin doar istoriei, ci și culturii (tocmai în sensul lovinescian, pe care l-a remarcat foarte corect Bogdan Ghiu). Cum faceți, domnule președinte, să ieșiți din acest pleonasm inconștient în care ați intrat etalându-vă complexul? Ați pastișat stafia afilierii. A înregimentării morale. Nici măcar la un ideal național, ci la unul străin și pedant internaționalist. Eu nu sunt legionar. Sunt, după cum am afirmat, liberal în gândire și socialist în formele de manifestare, cu gândul că e un egoism a fi liberal pur în România de azi, până nu reușim să echilibrăm pătura de mijloc. Dar îmi dau seama, spre deosebire de dumneavostră, de efectele colaterale ale acestei legi antinaționale. Da, antinațională, câtă vreme istoria aparține națiunii și o manipulăm în sensul intereselor de moment. Și mai e încă dintr-un motiv antinațională. Pentru că propovăduiește cenzura.

Ce înseamnă promovarea cultului persoanelor vinovate de crime contra păcii și omenirii? Mircea Eliade? Cioran? Țuțea? Ce facem atunci cu articolele ușor antisemite ale lui Mihail Sebastian? Delicat, nu? Cu ortodoxismul lui Nicolae Steinhardt? Retragem de pe piață insulina doctorului Paulescu? Nu îl mai publicăm pe Martin Heidegger sau oprim muzica lui Carl Orff în sălile de concert?  Ce ne garantează că satira cu adresă nu va fi interpretată tot ca promovare? Înțeleg că și apologia de stânga va fi cenzurată. Cum anume, domnule președinte? Conform criteriului enunțat, și al unor propagandiști ai diverselor instituții de calofilie, criminalistică și interes, dacă o stradă nu se mai poate numi Petre Țuțea, înseamnă că nici muzica lui Dmitri Șostakovici nu se mai poate interpreta, nu? A scris muzică pentru Stalin. După cum e de la sine înțeles, așa ceva e imposibil de controlat. Pentru asta, singura formă ar fi să reinstituiți poliția politică. Nu cred că doriți așa ceva. Cred că legea nici măcar nu se va atinge de Șostakovici, Heidegger, Orff,  Céline etc. Cred că are în vedere strict cultura națională. În sensul unei politici de racordare prin care iarăși cultura română trebuie să cadă victimă spre a se institui un nou deceniu de beznă. Sper să putem evita așa ceva.

Fiecare are dreptul să facă apologia cui vrea. Apologia e aproape o ficțiune personală cu propensiuni spre realism. Nicidecum crimă. Totala lipsă de independență, de care dați dovadă, mă sperie. Nu numai că e antinațional demersul dumneavostră, dar încalcă și drepturile omului. Acelea de a crede fiecare în cine vrea și a exprima ceea ce crede. Știu foarte bine că cele două ideologii vechi trebuie suprimate pentru a lăsa loc uneia noi, corectitudinea politică, în care toți să funcționăm ca niște roboți fără miros, fără pasiuni, asexuați și amorfi. Dar viața e plină de contradicții. Și mai ales e trist că această ideologie nu are minima încredere în om, mizând (care ideologie nu face asta?) tocmai pe om, pe umanitate. Pune în atribuțiile statului, ale legii, ce ar trebui să se rezolve între oameni individual, prin religie, prin morală, dar individual. Unde vă e liberalismul, domnule Iohannis? Nu cred în umanismele epistemice scrise de Jean-Paul Sartre, dar măcar acel scriitor le-a produs ca un nebun personal, cu autoritate, nu printr-o lege care nu e deschisă discuției, ci care  pur și simplu există.

Vă rog, ieșiți din strictețea indiscutabilă și înțelegeți că nu apologia e calea spre crimă, ci cauționarea instituțională. Ar trebui, paradoxal, să mă bucur că îi dați funcției poetice atâta importanță. De la Croce la Ceaușescu, nimeni nu a luat un sceptru folcloric în mâna-i republicană. Și, de la Croce la dumneavostră, nimeni nu a dat mai multă importanță celor spuse decât celor făcute. (Și mă refer la Croce, nu la Heidegger, ca să vă menajez!) Ați deschis terenul implantării în România, la nivel de lege, a unei ideologii noi, i-ați, după cum am spus, dislocat rivalele (care, așa buimace și impotente cum sunt, știu eu ce pericole ar mai fi reprezentat?) Prin aceasta, domnule președinte, ați devenit vasalul cu acte al celui căruia spuneați că îi sunteți doar partener. Ați deschis calea coloniei adânci, a Daciei Felix, a lucrului bine făcut. În momentul de față, ați suprimat bicameralitatea istoriei. Și stânga, și dreapta. Un bărbat de stat adevărat se luptă cu egalii săi, cu istoria prezentă, încearcă să o modifice spre binele oamenilor, nu al umanității.
Perspectiva istorică nu e la îndemâna dumneavostră și, cu cât o violentați, împotriva dumneavostră se va întoarce. Aristotelic vorbind, v-o spun în calitate de poet. Trebuie să spună poetul ceea ce veți opri și istorici să spună. Și, desigur, în acord cu apologia funcției poetice pe care o faceți. Nu am nicio îndoială că Ceaușescu a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat mascată în revoluție (ceea ce nu înseamnă că nu a fost și o revoluție reală înghițită) pe fondul nemulțumirilor sociale evidente, și care au fost folosite ca pretext de către aceiași eliberatori ale căror voci de asiguratori (parcă aș spune creditori) se aud în filmul lui Chris Marker, Détour Ceausescu, 1990. Când un șef de stat e ucis de către o putere străină, el riscă să fie legendarizat. Ați găsit momentul propice să interziceți, preventiv, acest fapt. Nu fac nicio apologie lui Ceaușescu, nu am niciun motiv, observ doar teatralitatea istoriei de deasupra ei, unde mă și aflu. Ca să o observ, să îi văd funcția poetică. Dar nu folosind-o cobai, ci încercând să o topesc în opinie. Lipsa de viziune a dumneavostră mă sperie și mă revoltă. Niciun contrapunct, doar digerare, doar partea pasivă a acestui sex cu masele. Desigur, în limitele legii.  Aș dori să vă spun și cât sunt românii de umiliți în afara țării, cât le e de greu, dar mi-ar fi rușine să spun asta președintelui care face toate eforturile ca România să nu mai fie o țară liberă, ci o țară cu libertate direcționată, o țară în care dreptul la opinie e baricadat în baie, pe polița de sus pe care încă mai e rugină de la Europa liberă, transfigurată într-un vechi tranzistor.

Nu fac apologia niciunui criminal, dar Ceaușescu nu poate fi pus în același rând cu Stalin, după cum, în partea de nord-vest a Ardealului, armata lui Miklos Horthy a trimis evrei în lagăr. Cel puțin acolo, nu armata română. A făcut-o în alte părți. Dar nu acolo. De aceea lucrurile trebuie privite cu nuanța pe care numai istoricii de meserie o pot avea. Când politicul se substituie istoriei, România nu mai e o țară independentă. Nici măcar atât cât a fost sub comunism în ultima lui perioadă, de tristă amintire, independentă să moară de foame, independentă să înghețe de frig, dar independentă.

Domnule președinte. Negoțul dumneavostră cu istoria e același negoț (relegat în idee) pe care Ceaușescu îl făcea vânzând sașii. Am avut contacte umane și amicale cu sașii în copilărie. Sunt oameni minunați și adorabili. Dar de ce această exhibare a unui complex? De ce ați privatizat instituția prezidențială mai mult decât a făcut-o Traian Băsescu prin camarila sa afaceroidă? De ce numai prin vânzare de sine ne putem sincroniza unei Europe care (de aici din vest vă spun) scârțâie prin ateism și mașinism inuman, însă găsește totuși căi sociale de dialog. Și ele sunt chiar simțite de către oameni. Acest fapt nu înseamnă acceptarea istoriei, cu bunele și cu relele ei, ci pur și simplu înlocuirea ei cu o nouă istorie, impusă, artificială. Ea nu poate avea aderență la poporul român pentru că acesta nu se recunoaște în ea. El își acceptă mai ușor greșelile decât se poate crede, cu condiția de a i se lăsa dreptul și tihna necesare tocmai perspectivei istorice.

În ceea ce mă privește, continui să cred că o anumită latură patriotică a mișcării legionare, în speță ortodoxistă, a fost una benefică. Ea a creat cultură și un teritoriu de jertfă de care lumea în care am intrat vrea tot mai tare să ne dezvețe. A creat mari poeți și un patriotism interbelic de care cred că și azi e nevoie. Nici perioada comunistă nu consider că a fost un bloc de beznă de 45 de ani, cred că a avut perioadele ei de opresiune cruntă, de nedreptate socială și chiar de oarecare liberalism. În acel timp, s-a scris o întreagă literatură din care se poate citi epoca. Dar așa cum nu e suficientă dialectica operei pentru ilustrarea epocii, prezentul e incapabil de perspectivă istorică. Vă acuz de egoism, domnule președinte. Dar e un egoism pentru alții, cel de care dați dovadă, nici măcar pentru dumnevostră. Liric vorbind, sunteți Ion Iliescu. Nici egoismul lui nu a fost pentru sine. A tolerat pentru alții. A fost colportor istoriei cum sunteți și dumneavostră. Voi regreta mereu greșeala de a vă fi votat. Credeam că miza pe care o veți avea va fi cu totul alta și că s-a identificat cu cea a unui popor. Sunteți o mare decepție.

Pentru cele susținute aici, în cărțile sau în articolele mele, cu privire la poporul meu, din care sunt bucuros că fac parte, chiar și așa, într-o istorie strâmbă cum s-a întâmplat să fie, depun mărturie în fața lui Dumnezeu și în fața propriului talent.  Iar dacă iubirea pentru cultura țării mele și față de țara mea intră sub incidența penală, atunci voi fi pregătit pentru un exil lung întrucât statul român intră în contradicție cu ideile mele despre libertate. Exilul meu a început în momentul în care am fost cenzurat de însuși omul pentru care am luptat și în care am crezut. Aici, în exil, am scris Arta imunitară pentru a arăta condiția în care au fost umiliți românii în ultimii 25 de ani, cu dumneavostră, - cireașă. Xenofobia e un fapt detestabil, fără îndoială. Dar a condamna xenofobia și a nu condamna acțiunile antiromânești, mi se pare strigător la cer. Cu atât mai mult cu cât, de 25 de ani, România e guvernată, cu întreruperi, (și) de un partid constituit exclusiv pe criterii etnice, UDMR, pe numele lui. Prin această perspectivă adoptată, ați dezamăgit înainte să validați.

Așa cum anumiți oameni ai PSD au încercat să se agațe de oasele lui Brâncuși, spre a le aduce în țară, în interes electoral, așa doriți și dumneavoastră să deveniți vizibil în ochii unei Europe care nu prea cred eu că e foarte atentă la succesiunile obedienței dumneavoastră, din simplul motiv că și ea le are pe ale ei.

Cum am spus, liric vorbind, sunteți Ion Iliescu. Poetic vorbind, sunt Darie Ducan. În încheiere, vă asigur de stima mea strict protocolară.

Darie DUCAN

Paris, 12 august 2015

joi, 6 august 2015

Istorie recenta



Daca e asa, este revoltator, ca atatea altele care ies abia acum la lumina.
       
La sfârşitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă Fondul Monetar Internaţional, care, în înţelegere cu miliardarul George Soros, despre a cărui implicare în evenimentele din decembrie 1989 voi vorbi ulterior, a planificat, o serie de operaţiuni speculative dezastruoase pentru România.
După aceste operaţiuni speculative, ţara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi. Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI. Soros reuşind ulterior să dea un „tun” de 1,1 miliarde de lire sterline prin intermediul bursei din Londra. Chiar şi aşa FMI-ul a impus României penalizări pentru plăţi anticipate.
                            
Din cauza FMI-ului dirijat de SUA, care cerea achitarea datoriei României cu o dobândă triplată, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă. Aşa se face că, începând din 1987, SUA au dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul fals că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu. În martie 1989, când Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile, România mai avea în plus 3,7 miliarde USD depuşi în bănci şi creanţe de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani? N-are rost să mai explic. Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum.

Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran. Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă. Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare. Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.
FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea. Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro. Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult pe acestea întrucât ele sunt evaluate azi la 6.000 !!!!! de miliarde de euro. În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).

 După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989. Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiție , ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară.

     Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București – IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB?

 Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere?

Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie?

Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR? Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur.
Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România. Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.
Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin eaIon Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.

  Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA. În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale.

  Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc. Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania. În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.

  Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş. De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.

Iata cum se face istoria…..

miercuri, 19 noiembrie 2014

Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România


Stimati Prieteni,
Cu ocazia alegerilor prezidentiale am trait,cu totii, evenimente politice  care ne-au  surpris  prin modul lor de desfasurare ,prin mijloacele de abordare si prin amplitudinea lor de manifestare.Interactiunea dintre factorii externi dinamici si manipulatori si traditiile politice interne  anchilozate de inertie si superficialitate  au creat deruta si au adancit  si mai mult divizarea societatii romanesti.
Intelepciunea strabunilor spunea ca “timpul vindeca orice… rana”.Viteza si modalitatile prin care sunt puse in practica ,in present, noile strategii geopolitice sunt o dovada clara a faptului ca” timpul “nu mai vindeca ranile ci le adanceste,mai ales acolo unde “oamenii raman sub ..vremi, nereusind sa se ridice deasupra lor”.
Forumul Social Roman consecvent preocuparilor sale de a deveni o tribuna de dezbateri a intregii societati civile romanesti va supune atentiei materialul de mai jos si asteapta de la Dvs. contributii personale si materiale de interes pentru intreaga societate civila.

Cu prietenie si solidaritate,
Constantin Cretu       


Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România

Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele erau de la bun început deschise oricărui rezultat (că ar fi putut câștiga oricare dintre candidații principali) s-a înșelat – și s-a înșelat tocmai pentru că a ignorat miza geopolitică a acestor alegeri.
Care este această miză? România are (iar) nenorocul istoric de a fi plasată geografic la linia de confruntare între Rusia și marile puteri occidentale. Aceasta îi conferă o importanță strategică deosebită,  în total contrast cu lipsa ei de importanță economică și militară. În contextul conflictului cu Rusia, cine anume conduce România și cât de disciplinată va fi România în executarea unor directive americane, ale NATO sau ale UE devin lucruri vitale pentru marile puteri. Cu cât țara are o mai mare autonomie, cu atât ea se poate disocia de unele strategii concepute la Washington sau la Bruxelles (fie în centrul Bruxelles fie la Evere…) Or, o politică autonomă (axată pe interese naționale, și nu pe prioritățile NATO) este ultimul lucru pe care și-l dorește Occidentul, care are deja mari probleme, în acest sens, cu state ca Turcia și Ungaria. Un lider relativ independent, cum e Viktor Orbán la Budapesta sau Erdogan la Ankara, care cenzurează directivele occidentale funcție de interesele naționale pe care le reprezintă, este o mare sursă de probleme pentru puterile ce vor să controleze lumea. Ar fi fost un coșmar pentru marile puteri să aibă și la București un lider politic relativ autonom sau cu un grad apreciabil de independență. De asemenea, ar fi fost foarte neplăcut ca în România conducerea să manifeste ezitări în intransigența față de Rusia, așa cum manifestă, de exemplu, Sofia.
Tocmai din acest motiv, nici SUA nici NATO nu puteau fi dispuse să accepte orice rezultat al alegerilor prezidențiale. Întrebarea care se pune este însă: de ce nu putea fi Victor Ponta omul potrivit pentru a coordona aplicarea politicii occidentale de către România? Pentru că e un om corupt, sau un impostor (din punct de vedere academic) sau un prieten al Rusiei? Nimic din toate acestea. Prea puțin contează, din punct de vedere geostrategic, plagiatul lui Ponta sau corupția PSD-istă. Defectul capital al lui Ponta, din unghiul de vedere geopolitic, este pur și simplu prea marea putere a PSD. De ce nu iubește Vestul PSD-ul? Pentru că e corupt, sau dictatorial, sau pentru că e „de stânga”(?) ori chiar „neocomunist”? Nici vorbă – toate acestea sunt simple sloganuri electorale. Corupția există în toate partidele și instituțiile românești, iar dacă Vestul ar opta să colaboreze doar cu politicieni nepătați el ar fi silit să se adreseze exclusiv sfinților și mucenicilor din Calendarul Ortodox… De fapt, SUA au colaborat perfect cu numeroase regimuri corupte (vezi nenumărate exemple din America latină și centrală), cu dictaturi nemiloase (vezi chiar Arabia Saudită, marele aliat arab al Vestului), și chiar cu regimuri de stânga (dacă acestea erau ascultătoare…)  De ce, atunci, SUA și NATO refuză să facă din PSD aliatul lor principal în România? Oare nu s-a dovedit PSD-ul destul de docil? Ba bine că nu… el și-a dovedit de multe ori disponibilitatea de a executa fără murmur directivele. Și atunci?
Marele defect al PSD este forța sa politică, mult prea mare pentru a fi pe placul oricui vrea să dirijeze lucrurile în România. PSD-ul are un electorat constant, de multe milioane de votanți, putere organizatorică, rădăcini solide în teritoriu, numeroși susținători cu bani (indiferent că sunt numiți „baroni” sau „oligarhi”), și deci o anumită autonomie. Ne place sau nu, PSD este (încă) singurul partid solid, cu bază de masă, din România (nu va mai fi multa vreme… DNA, instituția prezidențială și alte forțe mai puțin vizibile îl vor demonta treptat). Or, un atare partid constituie un risc major pentru politicile construite peste granițe, el putându-se lesne replia în strategii naționale/naționaliste neconvenabile pentru marii actori strategici. Din nou, Ungaria, Turcia și chiar Bulgaria atestă clar că mișcări politice solide pe plan intern constituie obstacole pentru aplicarea lină a directivelor SUA, NATO sau UE. De ce e Vestul așa de supărat pe Viktor Orbán? Pentru radicalismul său de dreapta? Nicidecum, acesta ar fi chiar pe placul republicanilor neoconservatori din SUA și al multor altor forțe de dreapta occidentale. Inacceptabil la liderul maghiar este faptul că el pune interesele maghiare mai presus decât prioritățile marilor puteri. Acest lucru nu îi va fi iertat. Cea mai bună dovadă a intransigenței occidentale față de regimurile „autonomiste” (care manifestă independență națională în raport cu marii actori strategici) este, așa cum indică analiștii,  subminarea sistematică de către SUA a regimurilor arabe modernizatoare din Africa de Nord și Orientul Apropiat. Toate aceste regimuri erau nu doar orientate spre modernizare, ci și naționaliste, adică susceptibile de a iniția politici autonome. Este exact ceea ce nu li s-a iertat, și ceea ce a dus la subminarea lor, chiar cu prețul (constatabil azi) al exploziei radicalismului islamic al grupărilor ce s-au impus în locul lor în aceste regiuni.
Pe scurt, marile puteri occidentale nu au nevoie de regimuri politice relativ autonome, care să își poată negocia („precupeți”) colaborarea cu Vestul; ele au nevoie de regimuri politice complet docile, care să execute disciplinat directivele de peste graniță. PSD-ul este încă prea puternic pentru a se putea conta pe completa sa docilitate; evenimentele din vara anului 2012 au dovedit că PSD, și forțele aliate cu el, pot provoca surprize… Se poate spune că încă de atunci partidul lui Ponta și aliatele sale și-au pecetluit soarta. Nici la Washington, nici la Bruxelles nu se tolerează veleitățile de autonomie politică, și era clar că ele sunt cu atât mai puțin tolerabile cu cât se proiectează un război cu Rusia. Orice promisiuni ar fi făcut Ponta americanilor, el nu prezenta încredere; acțiuni imprevizibile, ca acelea din 2012, s-ar putea repeta și singura garanție contra lor este nu cuvântul de onoare psd-ist, ci pur și simplu neputința PSD-ului de a le relua. Iată de ce, dacă nu vor surveni evenimente-surpriză, este de așteptat ca PSD-ul să fie în continuare demontat treptat. Odată redus la insignifianță, nu va mai exista în România nici o forță politică cu veleități (măcar marginale) de autonomie națională. Tonul politicii va fi dat de mass media, de ONG-uri „apolitice” (gen GDS) și think tank-uri „academice” a căror finanțare vine de unde vine și a căror poziție poate fi perfect controlată de unde trebuie; iar în fruntea politicii românești, Johannis, adică nimeni: un om fără personalitate, fără partid solid care să îl susțină, fără autonomie și fără alte idei decât aceea că… trebuie să fim aliații cei mai fideli ai SUA, NATO și UE. Un asemenea lider nu creează nici un risc de autonomizare față de directivele occidentale; el va fi totdeauna cel mai disciplinat executant al acestor directive. (Să nu-l confundăm pe Johannis cu Ferdinand I de Hohenzollern, după cum nici Ponta sau Băsescu nu pot fi confundați cu Ionel Brătianu…).
Bineînțeles, rezultatele alegerilor nu se explică pur și simplu printr-o conspirație a străinilor îndreptată contra poporului român.  Mulți votanți (disperați, ca totdeauna, de ineficacitatea instituțiilor românești, de corupție și sărăcie) au investit speranțe într-un nou președinte (așa cum au făcut-o și în 2004… istoria se repetă). Românii disperați au contribuit și ei, masiv la aceste rezultate. După cum au contribuit toți cei care, supuși manipulării, credeau că aici se confruntau două persoane, cu meritele și lipsurile lor – când de fapt a fost o competiție între inițiativa autohtonă și decizia marilor puteri. „Soluția Johannis” nu este o soluție de origine românească: fără organizarea marilor actori strategici, ea n-ar fi avut nici o șansă. Johannis este prea lipsit de personalitate, prea lipsit de conexiuni politice de partid, și prea puțin cunoscut de masa electoratului pentru a dobândi așa repede un succes răsunător. Totuși, să nu uităm că el a prezis în mod genial și a anunțat explicit (cu o surprinzătoare aroganță, pentru un om până mai ieri necunoscut milioanelor de alegători români) sfârșitul carierei lui Ponta… cum s-o explica asta? O fi Johannis vreun clarvăzător, a primit el mesajul decisiv din lumea  spiritelor? Da, el a primit un mesaj. Dar nu din lumea spiritelor, ci de acolo de unde se iau deciziile. După modelul doamnei Nuland, cineva i-o fi transmis poate lui Johannis: „F… the voters! Ponta is finished, you are the new President!”
Cea mai clară dovadă a faptului că Ponta și PSD-ul nu aveau nici o șansă să câștige alegerile prezidențiale o reprezintă pregătirea minuțioasă a unor tulburări de stradă modelate după modelul celor din timpul „Primăverii arabe” și ale celor de pe Maidan-ul din Kiev. Aceeași mobilizare a ONG-urilor și mass mediei „pro-occidentale”; aceeași „schimbare la față” bruscă a unor lideri de opinie (până mai ieri anti-Băsiști, iar în timpul campaniei brusc aliați ai lui Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și ai tuturor celorlalți servanți ai „Președintelui Jucător”); aceeași convocare insistentă pe rețelele de socializare, aceeași isterie pe Facebook: „suntem la marginea prăpastiei!”, „acum ori niciodată!”, „înfruntarea decisivă dintre Bine și Rău!” etc. (Că PSD-ul a colaborat perfect cu SUA și cu NATO, girând acceptarea României în alianța euro-atlantică, nu mai conta; el a devenit deodată „Răul” – și va continua să fie asta câtă vreme va fi mai puternic decât se dorește la Washington și la Bruxelles – Evere!) Aceleași grupuri de „protestatari” dispuși să provoace dezordini de stradă, pentru a dovedi că nu votul alegătorilor contează, ci cauza „Binelui” (definit de cine trebuie și unde trebuie… nu de către alegători); aceleași amenințări cu „Revoluția” (amenințări care îl lasă pe cetățeanul român interzis… el credea că e pur și simplu vorba de alegeri prezidențiale, nu de răsturnări ale regimului) etc.
Dacă, în ciuda tuturor presiunilor, Ponta ar fi obținut mai multe voturi decât Johannis, ar fi urmat scenariul clasic: contestarea alegerilor, acuzații de fraude masive, ocuparea Pieței Universității, provocări și violențe etc. Până când? Până când diplomații occidentali le-ar fi spus clar PSD-iștilor că „nemulțumirea populară” îi obligă să se retragă. Așa că cei care sperau că Ponta și PSD-ul ar putea câștiga alegerile se înșelau – datorită necunoașterii intereselor geopolitice implicate.  

Adrian-Paul Iliescu

Prezentarea localitatii

Suprafata: 6087 ha
Intravilan: 1283 ha
Extravilan: 4785 ha
Populatie: 20685
Gospodarii: 8075
Nr. locuinte: 9701
Nr. gradinite: 7
Nr. scoli: 6
Nr. licee: 3
Numele localitatilor aflate in administratie:
Bobohalma
Localităţi componente: Botorca, Cuştelnic
Asezarea geografica:
Municipiul Târnăveni este situat pe râul Târnava Mică, pe la poalele dealului cu acelaşi nume, în Podişul Transilvaniei, puţin la nord de centrul geografic al României. Este încadrat între paralela 46°19' latitudine nordică şi meridianul 24°18' longitudine estică, în zona de podiş a Târnavelor.
Datorită amplasamentului său, Municipiul Târnăveni se găseste in zona de influenţă a unor importante drumuri judetene, naţionale şi europene ce străbat Transilvania. Cel mai important drum îl reprezintă drumul naţional DN 14A Iernut-Târnăveni-Mediaş care străbate Municipiul Târnăveni şi face legătura cu DN 15 (E 60) Turda-Târgu-Mureş, cu DN 14 (E 68) Sibiu-Mediaş-Sighişoara, cu DJ 107 Târnăveni-Blaj-Alba Iulia ("DRUMUL VINULUI") şi cu DJ 142 Târnăveni-Bălăuşeri (spre Sovata şi Sighişoara). În perspectivă, DN 14 A va fi racordat la Autostrada Transilvania.
Municipiul este traversat de calea ferată Blaj- Praid, fiind astfel parte a reţelei feroviare a ţării.
Activitati specifice zonei:
Industrie, turism, comerţ, zootehnie şi vegetale, cultură, sport
Industria materialelor de construcţii, industria sticlăriei, industria de prelucrare a lemnului, activităţile de prestări servicii în domenii ca: instalaţii electrice, termice, construcţii industriale şi civile, proiectare informatică, prestări servicii pentru populaţie, organizate în societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată
Există de asemenea organizări în forme mai simple ca asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate, care acoperă o serie de activităţi de prestări servicii şi activităţi comerciale.
Activitati economice principale:
Dezvoltarea industrială a zonei s-a datorat existenţei unor resurse materiale bogate: gaz metan, sare, materiale de construcţii, etc., forţa de muncă locală, apa din râul Târnava Mică. Această dezvoltare a început în anul 1916 ca o necesitate pentru asigurarea materialelor de război pentru prima conflagraţie mondială. Dezvoltarea platformei pe specificul produselor chimice a condus la realizarea unor produse în premieră mondială (instalaţia de electroliză a aluminiului) sau naţională (electroliza clorului, policlorura de vinil, germaniu, sodiu metalic) la Târnăveni. S-au mai produs: carbura de calciu (carbid), acid clorhidric, bicromat de sodiu, faianţă, gresie, acid oxalic şi formic, săruri de bariu, fungicide pentru agricultură pe baza de sulf, sulfat de aluminiu.
Bogatele resurse din zonă au condus la dezvoltarea altor ramuri industriale din domeniul materialelor de construcţii, industria sticlăriei, industria de prelucrare a lemnului, etc.
Gecsat SA se numără în rândul producătorilor de sticlă din lume de peste 90 de ani.
Începutul a fost în 1918 când prin politica de stimulare a investiţiilor în industrie, se înfiinţează "Fabrica de Sticlă Ardeleana", societate anonimă Română de Diciosânmărtin, actualul Târnăveni, condusă de un grup restrâns de acţionari cu capital de 1 milion lei.
În anul 1929 se porneşte producţia de geamuri trase prin procedeul Fourcault.
De-a lungul anilor aici s-au fabricat foarte multe produse din sticlă, cum ar fi: butelii, sticle  pentru diverse tipuri de băuturi, geamuri armate, geamuri ornamentale, vase din sticlă termorezistentă, oglinzi, ecrane de protecţie pentru televizoare, parbrize pentru maşini, profile "U" din sticlă colorată pentru luminatoare, dale industriale din bazalt topit şi recristalizat, borcane, ceramică vitrificată, vată minerală de sticlă etc.
Acum produce vată minerală de sticlă, polistiren expandat şi mortare uscate
S-au dezvoltat, de asemenea, activităţile de prestări servicii în domenii ca: instalaţii electrice, termice, construcţii industriale şi civile, proiectare informatică, prestări servicii pentru populaţie.
În prezent, în perimetrul Municipiului Târnăveni, activează cca 244 societăţi comerciale şi  peste 140 de persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale sau întreprinderi individuale pentru diferite activităţi comerciale şi prestări servicii pentru populaţie. Iată câteva exemple:
Industria sticlei: SC Omega Prodcom SRL
Industria materialelor de construcţie: SC GECSAT SA, SC CARS SA
Industria textilă: SC Cotton Textil SA, SC Moda Style SRL, SC Lhorindes SRL, SC Itarom Fashion SRL
Industria auto: SC SEWS SRL
Activităţi prestări servicii: SC Meteora SRL
Industria lemnului: SC Mobilux SA
Transporturi auto: SC TAR SA, SC Adeea Trans SRL, SC NEY Steel SRL
Industria alimentara: SC Hermanns SRL, SC Romfleisch SA
Zootehnie: SC Sanlacta SA
Distribuţie combustibili: MOL Romania SRL, Lukoil SA, Bavaria SRL
Comerţ: Lidl, Penny, Profi
Construcţii: SC Electroserv SRL, SC Maranata SRL
Hoteluri: IRIS, Trei Brazi
Restaurante: Târnava, Crama, Stejarul, Hobby
De asemenea există 60 de organizaţii, asociaţii şi fundaţii.
În scopul bunei desfăşurări a activităţii economice, s-a susţinut dezvoltarea sistemului bancar, în Municipiul Târnăveni existând mai multe bănci (BCR, BRD, Raiffeisen, BT, CEC Volksbank ) acestea asigurând operaţiunile bancare normale pentru o activitate comercială.
Infrastructura rutieră asigură legături operative, municipiul fiind racordat la principalele magistrale rutiere naţionale şi europene.
Obiective turistice:
Muzeul municipal, unde se află cele mai vechi dovezi din epoca neolitică: greutăţi pentru războaie de ţesut, fusaiole, căni de lut în spiritul culturii Coţofeni, fragmente ceramice aparţinând culturii Petreşti, topoare de piatră, cuţite de silex, microlite. De asemenea, aici se găsesc dovezi ale epocii bronzului: vase ceramice (cultura Noua), fragmente de vase, urne de înmormântare, cârlige de pescuit, inele, securi şi dălţi de bronz;
- ale epocii de fier: căni, vase, fragmente ceramice din cultura Hallstatt, vârf de lance din fier;
- din perioada lui Burebista şi Decebal se păstrează descoperiri geologice precum vase de lut pentru provizii, ceşti, opaiţe, unelte de fier;
- din perioada ocupatiei romane s-au găsit vase ceramice romane de diverse mărimi, fragmente de vase, ac de păr de bronz, monede romane (135 de denari găsiţi la Dâmbău în 1921) etc.
Monumente istorice:
Monumentul Eroilor, statuia lui Vasile Moldovan, copia "Statuii Lupoaicei" (Lupa Capitolina), pălcuţa comemorativă cu basorelief Mihai Eminescu
Biserici:
Biserica "Sfânta Treime", biserica "Sfântu Gheorghe", biserica unitariană, biserica romano – catolică cu hramul Sfântu Martin, patronul oraşului, biserica reformată, biserica greco-catolică "Sfântu Mihail şi Gavril" – biserică protopopială, biserica ortodoxă din lemn din Cuştelnic, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Botorca, placată cu mozaic, lucrare executată de dl. Zaharia Frăţilă, biserica ortodoxă din lemn din Bobohalma, Sinagoga
Casa Municipală de Cultură "Mihai Eminescu" în foaierul căreia sunt expuse lucrările sculptorului Sever Suciu
Personalităţi istorice, culturale, şi nu numai:
Corifeul "Şcolii Ardelene", Petru Maior îşi are originile în localitate. Istoria consemnează că Gheorghe Maior, tatăl corifeului, locuia în 1750 în Târnăveni, fiind preot în parohia de la Seuca
În timpul Revoluţiei de la 1848-1849 Târnăveniul era cuprins în "Legiunea a III-a Cetatea de Baltă" din armata lui Avram Iancu. Prefect era marele luptător pentru emancipare naţională, Vasile Moldovan care, după înfrângerea revoluţiei se stabileşte în Boziaş. Aici se află mormântul său.
Conform lui George Călinescu, prin Târnăveni ar fi trecut şi tânărul poet Eminescu în drumul său spre Blaj (1866), poposind în spaţiul actualei Crame din centrul oraşului.
Alte personalităţi care şi-au legat numele de Târnăveni:
Romul Boilă  - jurist, constituţionalist şi om politic, autorul studiului asupra reorganizării statului român întregit, membru în Marele Sfat Naţional Român - Alba Iulia, 1 Decembrie 1918.
Teodor Racoviţan - preot protopop greco-catolic, Înalt Prelat Papal, profesor de filosofie militant pentru recunoaşterea bisericii greco-catolice.
George Guţiu- arhiepiscop greco- catolic "ad personam" emerit de Cluj- Gherla
Sipos Domokos - poet şi prozator de etnie maghiară.
Elena Sântion, cunoscută sub pseudonimul Elena din Ardeal - poetă.
Gyorgy Ligeti - compozitor evreu de limbă maghiară.
Sever Suciu - sculptor.
Hunyadi Lászlo - sculptor.
Anton Raţiu - sculptor.
Dumitru Titus Popa - jurnalist, decan al Facultăţii de Jurnalism Hyperion, director general al TVR (1994 - 1996), redactor şef al săptămânalului "Românul" şi "Românul Magazin".
Ion Riţiu - actor.
Liviu Crăciun - actor.
Ladislau Bölöni - sportiv, selectioner al echipei naţionale de fobal, a jucat la Chimica Târnăveni.
Obiective în zonă:
Crama Jidvei, Complexul balnear Bazna, Staţiunea balneoclimaterică Sovata, Cetatea de Baltă-Castelul Bethlen Haller, Cetatea medievală a Sighişoarei.
Evenimente locale:
Festivalul "Zilele municipiului" - al treilea week-end din august
Festivalul "Fii satului Bobohalma" - luna august
Oktoberfest – Asociaţia Armonia şi Primăria Municipiului Târnăveni
Spectacole periodice oferite de formaţiile de dansuri populare Junii Târnavei şi Kokenyes, de Fanfara Armonia, de Corala "Amicii" şi de Ansamblul de majorete Sunshine
Târgul de miercurea - Piaţa Obor şi Piaţa Avram Iancu
Expoziţii de pictură şi sculptură la Casa de Cultură 
Facilitati oferite investitorilor:
Reduceri sau scutiri taxe, conform legislaţiei în vigoare
Asigurare utilităţi la limita proprietătii, în intravilan
Acordarea sprijinului autorităţilor locale în vederea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesare
Forţă de muncă disponibilă
Acordare de terenuri prin concesionări
Existenţa unor resurse ale subsolului pentru materiale de construcţii
Căi de acces facile terestru (autostrada în construcţie, cale ferată), aerian (aeroport la 35 km)
Oportunităţi de parteneriat public-privat
Proiecte de investitii:
- Alimentare cu apă satul Bobohalma
- Centrală electrică solară cu panouri fotovoltaice de 36 MW
- Reabilitarea şcolii Generale Nr.3 şi accesul la şcoală prin strada 1 Iunie
- Reabilitare, modernizare şi extindere Gimnaziul de Stat Traian
- Reabilitare şi modernizare Colegiul Tehnic
- Construire pod rutier peste râul Târnava Mică
- Modernizare centru social Târnăveni
- Creşă cu 2 grupe
- Reabilitare şi modernizare serelor primăriei
- Reabilitarea reţelelor de apă în cartierele Tineretului, Industriei
- Reabilitare reţele de canalizare menajeră şi pluvială strada Fabricii, Griviţei, Aleea A şi B
- Reabilitare/ Modernizare strada Viilor, Libertăţii, Gorunului, Salviei, Porumbeilor, Crângului, Câmpului, O. Goga, Movilei, Crinului, Eternităţii, 9 Mai, Marinei, Cooperaţiei
- Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii strada Progresului
- Modernizare DC 83 Bobohalma
- Modernizarea sistemului de iluminat public
- Staţie de pompare ape pluviale strada Frumoasă, reţea de canal menajer strada Păltiniş, 1 Decembrie 1918 ( între Ruck Ventilatoare şi strada CFR ), reţea de canal menajer şi pluvial strada Industriei, reţea de canal   menajer str. Râului şi 1 Decembrie 1918, extindere reţea de canal menajer strada Prefect Vasile Moldovan şi strada Băilor